Situația financiară a ajuns să fie foarte instabilă în multe familii, din cauza crizei economice pe care țara o traversează de câțiva ani buni, dar și din cauza salariilor mici și a scumpirilor tot mai dese. De cele mai multe ori, oamenii care muncesc în țară nu își pot achiziționa mobilă nouă, o mașină sau alte produse altfel decât prin creditare. Unii chiar își fac vacanța apelând la o firmă de creditare. Însă, la bănci, împrumutul se aprobă greu, este nevoie de foarte multe acte și uneori clienții renunță. Site-ul kreditta.net prezintă una din cele mai avantajoase oferte pentru creditare, soluții inevitabile în societatea modernă actuală.

Creditul poate fi luat direct cu cardul bancar, fară că oamenii să se deplaseze din casă, cei de la Kreditta comparându-se ei înșiși cu un terminal bancar, susținând că sunt mult mai avantajoși. Așadar, pentru a obține un împrumut, oamenii care apelează la această firmă au nevoie numai de pașaport și de actul de identitate, nu au nevoie de gaj, intermediari sau documente. Răspunsul primit referitor la eliberarea creditului va fi de 4000 de lei pentru clienții noi și de 10000 de lei pentru clienții permanenți. Pot fi obținute credite pentru toate cazurile, de la reparații ale mașinii, tratamente medicale, credite de consum, până la credite de nevoi personale.

Este important pentru clienți să înțeleagă că pot returna creditul la orice oră, fără restricții, că nu vor avea de returnat decât un procent mic de comision, că nu au nevoie de cineva care să le garanteze împrumutul și că nu există cheltuieli ascunse sau plăți ulterioare în acest sens. Totodată, clienții trebuie să știe că sunt deja zeci de mii de clienți mulțumiți, decizia de creditare se ia automat, cererile sunt acceptate în marea majoritate a cazurilor, iar aplicațiile pot fi făcute din confortul casei, în orice moment al zilei. Kreditta oferă soluții de creditare atât persoanelor tinere cu un job stabil, cât și pensionarilor, mămicilor aflate în concediu de creștere sau persoanelor cu o afacere proprie; creditele pot fi făcute în lei, orice sumă de la 500 la 5000 de lei pe un termen de până la 360 de zile.