Una din cele mai mari „probleme” ale părinților este reprezentată de încălțămintea copiilor care mereu rămâne mică și trebuie schimbată, se rupe sau se tocește din cauză că cei mici sunt foarte activi și au nevoie să își consume energia într-un fel sau altul. Pe site-ul bigstep.ro, părinții pot cumpăra celor mici încălțămintea de care aceștia au nevoie pentru a zburda liberi în parcuri, pentru a practica sporturi sau pur și simplu pentru a merge pe stradă. Bigstep este unul din cele mai mari magazine din țară, magazin specializat numai în comercializarea de încălțăminte pentru copii, având în portofoliu peste 1000 de modele, aprobate și recomandate de asociațiile medicale de pediatrie. În magazinul Bigstep, părinții găsesc încălțări ce aparțin unor mărci cunoscute precum Ricosta, Ralph Lauren, Crocs, Pablosky sau Biomecanics! Comenzile care depășesc valoarea de peste 250 de lei sunt livrate gratuit, cele care valorează mai puțin, necesită plata transportului și, indiferent de opțiunea părintelui, încălțămintea preferată a copilului ajunge acasă în mai puțin de 24 de ore.

Prin urmare, părinții evită aglomerațiile, situațiile neplăcute din magazine, nu mai pierd timp punând copilul să probeze inutil mai multe perechi de pantofi, sandale sau adidași, ci pur și simplu le comandă ținând cont de tabelul de mărimi de pe site. În cazul în care pantoful este prea mare, prea mic sau nu corespunde așteptărilor și preferințelor părintilor, există o politică clară de retur, Bigstep oferind garanție retur extinsă pentru 30 de zile. Pantofi pentru fetițe și pentru băieți sunt disponibili la cel mai bun raport calitate-preț! Părinții pot plăti în trei rate fără dobândă, iar calitatea acestor produse este incontestabilă. Deși încălțămintea copiilor se schimbă de la un sezon la altul, părinții nu își pot lasă copiii să poarte pantofi care nu lasă pielea să respire, care provoacă bătături, alergii sau iritații. Pielea bebelușilor și a copiilor este foarte sensibilă și are nevoie de încălțări de bună calitate!

De la mărimea 17 până la mărimea 41, încălțămintea pentru băieței și fetițe, precum și accesoriile necesare, sunt disponibile pentru a fi achiziționate. Investiția este foarte importantă atât pentru copil, cât și pentru părinte, iar plăcerea de a purta o pereche de papuci, pantofi, teneși sau adidași în trend este importantă pentru cei mai mici membrii ai familiei.

Vezi reducerile din săptămâna aceasta pe Bigstep.ro