Divacharms este un brand autentic românesc, care surprinde fashionistele cu piese vestimentare inspirate din trenduri internaționale. Calitatea acestora se reflectă în numeroasele colecții care se vând cu succes; hainele sunt realizate în atelierul propriu al magazinului Diva-charms, în București, pantofii sunt realizați la comandă, tot în București, în aproximativ 5-10 zile lucrătoare. Avantajul este că puteți comanda atât online, cât și direct din showroom (unde puteți proba articolele dorite). Expedierea pieselor de îmbrăcăminte poate dura între 6 și 10 zile lucrătoare, iar livrarea se face prin Fan Courier.
Dintre produsele disponibile pe site, menționăm la categoria Îmbrăcăminte: rochii, pantaloni/ blugi, pulovere/ bluze, paltoane/ veste/ sacouri, cămăși/ bluze/ topuri, fuste, tricouri, salopete, costume de baie sau pijamale, iar la categoria Încălțăminte: ghete/ bocanci, teniși casual/ sport, cizme, botine, sandale sau pantofi stiletto.
Diva-charms.com pune la dispoziție și bijuterii precum brățări, coliere, inele, cercei, dar și accesorii precum tatuaje temporare. Produsele sunt fabricate în România, criteriu important pentru cei care încurajează producția în țară.

În categoria „Reduceri” veți găsi periodic, produse din mai multe categorii aflate la oferte promoționale. Gama de produse este destul de variată, iar experiența de cumpărare este una plăcută și ușoară. Programul de lucru, pagina de Facebook sau numărul de telefon sunt afișate chiar pe site-ul magazinului, alături de alte informații utile precum metode de plată, de livrare ori de returnare.
Dacă doriți să primiți produsul în cel mai scurt timp posibil sau dacă doriți unele modificări, se va percepe o taxă de 50 de lei. În cazul în care nu sunteți mulțumit de produsele comandate, aveți dreptul de a le returna în termen de 14 zile de la primirea coletului.